Mini-Ghid pentru Părinți Sănătatea mintală a adolescenților

Mini-Ghid pentru Părinți Sănătatea mintală a adolescenților

Preadolescența şi adolescența reprezintă o perioadă complexă şi cu multe schimbări.
Maturizarea vine adesea la pachet cu crize de furie, uşi trântite, o tăcere dureroasă şi greu de
suportat sau certuri nesfârşite.
Mulți părinți au impresia că nu îşi mai recunosc copilul, şi ori se ceartă, pedepsesc şi parcă
încearcă zilnic să câştige o bătălie, ori renunță, neputincioşi, şi îşi lasă copilul să facă ce vrea.

Ce se întâmplă cu adolescenții, cum putem susține sănătatea lor mintală?

Relația părinte-adolescent este influențată de schimbările fizice, psihice şi sociale prij care trec adolescentii. Nevoile adolescenților se fac tot mai puternic „auzite”.
Hai să discutăm despre factori de risc, despre cele mai frecvente provocări ale adolescenților, şi să vedem cum putem noi, părinții, să le fim alături şi să îi susținem în evoluția lor.

Schimbările fizice, cognitive, emoționale şi sociale sunt la apogeu în adolescență.

Adolescenții devin tot mai interesați de ce cred ceilalți despre ei; cum sunt acceptați în grupurile de colegi/prieteni. Suferă dacă se simt excluşi. Corpul lor se modifică, le e greu să îşi accepte creşterea, se compară cu cei din jur. Ce le plăcea înainte, se poate să îi scoată din sărite acum. Reuniunile cu familia, pe care le iubea poate înainte,
acum îl transformă într-un puşti nervos şi supărat.

Vârsta tot mai mică la care se instalează pubertatea este asociată cu risc crescut pentru anxietate, depresie şi probleme de acceptare a corpului.

Este foarte important ca părinții să vorbească cu preadolescenții şi adolescenții despre schimbările prin care vor trece, astfel încât aceştia să se înțeleagă mai bine şi să simtă susținerea părinților.
Comunicarea părinți-adolescenți trece prin multe transformări şi devine o provocare pentru părinți.
Cum vorbeşti cu copilul tău, când ți se pare că orice spui este înterpretat aiurea, sau iscă o ceartă, sau doar ți se întoarce spatele?

Înțelegând nevoile adolescenților şi hrănind relația cu ei vom avea cele mai bune şanse să îi susținem şi să îi ajutăm să învețe să aiba grijă de ei.

Care sunt factorii de risc ce
vulnerabilizează adolescenții?

Situații stresante, traume, pierderea unei persoane dragi.
Divorțul părinților, certuri în familie
Relația tensionată sau conflictuală cu părinții
Izolarea socială, absența prietenilor
Fenomenul de bullying
Abuzurile fizice, emoționale, sexuale
Rezultatele scăzute la învățătură
Consumul de substanțe
Tulburările emoționale şi psihice
Nivel scăzut al stimei de sine

Care sunt cele mai frecvente provocări sau tulburări ce afectează sănătatea mintală a adolescenților?

ANXIETATEA: studiile clinice indică faptul că avem o creştere semnificativă a cazurilor la adolescenți (15%). Mulți se confruntă cu anxietate sau atacuri de panică. Simptomele frecvente sunt: dificultatea de a respira sau respirație sacadată, spun că le e frică, refuză să iasă din casă sau să meargă la şcoală, sunt agitați au probleme digestive, nu dorm bine, simt ca se blocheaza inainte de teste sau examene.

DEPRESIA: se estimează că 2%-3% dintre adolescenți prezintă simptome depresive. Lipsa motivației, însingurarea, dispoziția proastă, stima de sine redusă, refuzul de a socializa sunt semnele cele mai frecvente.
Spun adesea că îşi urăsc viața, că nu are niciun rost, că nu văd sensul existenței.

Depresia este o condiție ce poate duce la risc de suicid. Este necesară evaluarea de specialitate şi tratamentul terapeutic adecvat.